Bulgaria, ultimul coșmar al francezilor! Jurnaliștii din Hexagon și-au pierdut capul și au devenit penibili. Cea mai amuzantă întrebare

Bulgaria, ultimul coșmar al francezilor! Jurnaliștii din Hexagon și-au pierdut capul și au devenit penibili. Cea mai amuzantă întrebare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala Franței a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru barajul cu Ucraina, ultimii doi pași pe care „Cocoșii galici” îi mai au de făcut pentru a ajunge la Campionatul Mondial din Brazilia. Selecționerul Didier Deschamps a chemat la lot cei mai în formă jucători ai momentului, printre care și mijlocașul lui Juventus, Paul Pogba, poate cel mai promițător talent al fotbalului din Hexagon.

La conferința de presă de marți, fostul jucător al lui Manchester United a fost însă protagonistul unui moment jenant. De fapt, „victima” a fost unul dintre jurnaliștii din sală, care, neinformat corespunzător, l-a întrebat pe Pogba dacă are vreo amintire legată de ultimul joc decisiv al Franței, cel cu Bulgaria din toamna anului 1993, în urma căruia Les Bleus au ratat calificarea la Campionatul Mondial din SUA. Cei prezenți s-au amuzat copis, mai ales că la Pogba își trăia la acea dată primele luni de viață, el fiind născut în luna martie a anului 1993.

Coșmarul Stoicikov, Balakov, Kostadinov
Pe 17 noiembrie 1993, toate meciurile din grupă fuseseră jucate, iar cel dintre Franța și Bulgaria avea să stabilească cealaltă echipă calificată la turneul final din SUA, alături de Suedia. Gazdele aveau nevoie de numai un egal, dar partida de pe Parc des Princes s-a terminat dramatic cu victoria bulgarilor obținută în ultimul minut de joc. Golurile au fost reușite de Cantona (’32), respectiv Kostadinov (’37, ’90), iar L’Equipe titra la acea vreme „Incalificabil”. Selecționerul Gerard Houllier avea să fie înlocuit după acel meci de Aime Jacquet, antrenorul cu ajutorul căruia Franța a cucerit titlul mondial în 1998. Bulgaria și Suedia, echipele care i-au lăsat pe francezi acasă în 1994, aveau și ele să cunoască pe continentul american cele mai bune performanțe din istorie la un turneu final, ajungând amândouă în semifinale, unde au fost eliminate de Italia, respectiv Brazilia.

Echipele din meciul decisiv de pe 17 noiembrie 1993:

FRANȚA: Lama – Desailly, Roche, Blanc, Petit – Le Guen, Deschamps, Sauzee (Guerin), Pedros – Cantona, Papin (Ginola)
Antrenor: Gerard Houllier

BULGARIA: Mihailov – Kremenliev, Ivanov, Houbtchev, Tsvetanov (Alexandrov) – Yankov, Letchkov (Borimirov), Balakov – Kostadinov, Penev, Stoicikov
Antrenor: Dimitar Penev

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă duc în …”
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută și-n gaură de șarpe: ”Mă…
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să încalce legea
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×